Sef serviciu: Adriana Donţu
Organizare:
- Compartimentul afaceri europene si relatii internationale
- Compartimentul dezvoltare economica
- Compartimentul monitorizarea serviciilor publice deconcentrate
COMPARTIMENTUL AFACERI EUROPENE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE
- întocmeşte anual planul de acţiuni pentru realizarea în judeţ a politicilor naţionale, a politicilor de integrare europeană şi intensificare a relaţiilor externe, cu consultarea consiliului judeţean şi a conducătorilor Serviciilor publice deconcentrate;
- asigură realizarea armonizării actelor administrative, emise de către autorităţile locale, cu principalele reglementări comunitare în domeniul vizat de documentul analizat
- acţionează cu sprijinul serviciilor publice deconcentrate şi al structurilor de integrare europeană, pentru cunoaşterea documentelor privind integrarea europeană adoptate la nivel central
- acţionează pentru atragerea societăţii civile la activităţile care au legătură cu procesul de integrare europeană şi participă la programele societăţii civile în domeniul integrării europene
- desfăşoară activităţi menite să conducă la cunoaşterea de către autorităţile administraţiei publice locale şi de către cetăţeni a programelor cu finanţare externă iniţiate şi susţinute de Uniunea Europeană şi de alte organisme internaţionale
- întocmeşte, gestionează prin evidenţă centralizată şi monitorizează activitatea de relaţii şi de colaborări internaţionale a instituţiei prefectului.
- organizează, din iniţiativă proprie sau în colaborare cu alţi parteneri, manifestări locale de prezentare a unor proiecte comunitare în derulare (vizite, prezenţe ale unor personalităţi, turnee, expoziţii, aniversări sau alte categorii de manifestări cu caracter public).
- încurajează preluarea de către autorităţile locale sau de către alţi parteneri sociali a metodelor, tehnicilor, actelor normative sau iniţiativelor cu caracter participativ, ce ţin de manifestări organizate de U.E. la scară continentală.
- face cunoscută politica Guvernului României la nivelul autorităţilor locale interesate sau afectate de acele acţiuni ale Guvernului care vizează domeniul integrării europene, monitorizează modul în care sunt aplicate programele de integrare, acordă asistenţă autorităţilor locale cu privire la normele şi programele specifice Uniunii Europene.
- ţine o evidenţă a schimburilor locale constante cu partenerii din statele membre ale U.E. (înfrăţiri şi acorduri de cooperare între comunităţi, conlucrări între grupuri profesionale etc. ); ţine o evidenţă minimă a programelor şi manifestărilor planificate în acest domeniu; recomandă partenerilor români angajaţi în aceste schimburi programele comunitare de susţinere adecvate, în concordanţă cu ofertele U.E. şi ale Guvernului României.
- ţine evidenţa organizaţiilor neguvernamentale active pe raza judeţului, cât şi a iniţiativelor de constituire de noi ONG-uri; identifică instituţiile şi ONG-urile implicate în programe asistate de U.E.; stimulează, încurajează şi asistă participarea ONG-urilor, cât şi a factorilor economici şi instituţionali din judeţ, la concursurile pentru obţinerea unor donaţii externe şi la oportunităţile oferite de diferite programe comunitare.
- colaborează cu Agenţia de Dezvoltare Regională CENTRU 7 în vederea întocmirii planului de dezvoltare regională.
- participă la activităţile de aplicare a prevederilor actelor normative vizând aderarea României la Uniunea Europeană
- conlucrarea cu compartimentele din aparatul propriu al consiliului judeţean, în vederea elaborării proiectelor hotărârilor Guvernului care au ca obiect soluţionarea unor probleme de interes local ori a iniţierii, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, a unor proiecte de acte normative;
COMPARTIMENTUL DEZVOLTARE ECONOMICĂ
- examinează, împreună cu conducătorii serviciilor publice deconcentrate şi cu autorităţile administraţiei publice locale, stadiul de execuţie a unor lucrări şi acţiuni care se derulează în comun;
- realizează consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate cu privire la ordinele prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate, potrivit legii;
- organizează şedinţele colegiului prefectural, stabileşte, după consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, ordinea de zi şi lista invitaţiilor, pe care le înaintează prefectului;
- urmăreşte modul de îndeplinire a hotărârilor luate în cadrul colegiului prefectural, prin secretariatul colegiului prefectural, şi formulează propuneri, în cazul nerespectării acestora, pe care le înaintează prefectului;
- realizează conlucrarea cu unităţile teritoriale din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerului Apărării Naţionale şi a Serviciului Român de Informaţii la elaborarea măsurilor care se impun pentru asigurarea respectării drepturilor individuale, apărarea proprietăţii publice şi a proprietăţii private, siguranţa cetăţenilor şi prevenirea infracţiunilor;
- gestionează şi urmăreşte măsurile dispuse de către prefect în calitate de preşedinte al comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, precum şi a hotărârilor luate în cadrul comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă;
- prezintă prefectului propuneri privind priorităţile de dezvoltare a judeţului, în concordanţă cu prevederile planului de dezvoltare regională şi cu consultarea autorităţilor administraţiei publice locale şi a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate;
- întocmeşte anual planul de acţiuni pentru realizarea în judeţ a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare;
- elaborează şi prezintă prefectului informări periodice cu privire la situaţia şi evoluţia stării generale economice, sociale, culturale, precum şi cu privire la stadiul realizării obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare, în judeţ;
- realizează documentarea necesară şi elaborează pe baza acesteia raportul anual privind starea economico-socială a judeţului care se înaintează, potrivit legii, Guvernului, prin Ministerul Administratiei si Internelor
- monitorizează modul de aplicare în judeţ a programelor şi strategiilor guvernamentale sau ministeriale cu privire la restructurarea sectorială şi la alte activităţi;
- urmărirea şi aplicarea prevederilor cuprinse în strategiile şi programele pentru susţinerea reformei în administraţia publică;
- asigură, alături de compartimentul financiar al instituţiei, examinarea proiectelor bugetelor, precum şi a situaţiilor financiare privind execuţia bugetară întocmite de serviciile publice deconcentrate, conform procedurii stabilite, după caz, prin ordin al ministrului ori al conducătorului organului administraţiei publice centrale organizat la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea emiterii avizului prefectului;
- monitorizează serviciile comunitare de utilităţi publice, conform prevederilor H.G nr. 247/2006;
- verifică documentaţiile depuse conform O.U.G nr. 16/2001, înregistrează şi eliberează autorizaţiile pentru colectarea deşeurilor reciclabile;
- păstrează un contact permanent cu autorităţile militare şi poliţieneşti pentru a informa în timp util pe prefect asupra oricărei probleme care prezintă importanţă pentru securitatea cetăţenilor şi bunurilor din judeţ;
- periodic şi ori de câte ori evenimentele cu caracter deosebit o impun, informează în legătură cu stadiul organizării şi aplicării măsurilor de apărare care nu au caracter militar;
- întocmeşte rapoarte şi informări privind evoluţia şi desfăşurarea evenimentelor în caz de dezastru, precum şi măsurile întreprinse de autorităţile administraţiei publice locale în acest domeniu, pe care le înaintează prefectului;
- asigură informarea prefectului şi a autorităţilor administraţiei publice locale, pe baza datelor comunicate de Ministerul Administratiei si Internelor cu privire la iminenta producerii unor fenomene naturale periculoase;
- asigura informarea zilnica a prefectului, în perioada producerii fenomenelor naturale periculoase, cu privire la situaţia preliminară a efectelor şi a pagubelor produse;
- prezintă prefectului situaţia finală a pagubelor produse;
- sprijină şi îndrumă autorităţile administraţiei publice locale pentru buna organizare şi desfăşurare a activităţii în situaţii de urgenţă;
- urmăreşte îndeplinirea măsurilor dispuse de către prefect, în calitate de preşedinte al comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă;
- prezintă prefectului propuneri privind modul de utilizare, în situaţii de criza, a fondurilor special alocate de la bugetul de stat;
- prezintă prefectului propuneri privind alocarea unor sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului;
- centralizează necesarul de materiale de construcţii, alimente şi îmbrăcăminte în vederea elaborării proiectelor de hotărâri ale Guvernului pentru acordarea de ajutoare umanitare populaţiei afectate de la rezervele de stat;
- prezintă prefectului propuneri pentru acordarea unor ajutoare umanitare populaţiei afectate de dezastre, în scopul protecţiei populaţiei în situaţii excepţionale, determinate de calamităţi naturale, epidemii, epizootii, incendii sau alte fenomene periculoase;
- verifica modul de distribuire atât a ajutoarelor umanitare, cat şi a sumelor alocate din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului;
- analizează şi soluţionează reclamaţiile referitoare la activitatea serviciilor publice deconcentrate
- furnizează trimestrial, principalele date statistice cu privire la starea generală economică, socială, culturală şi administrativă a judeţului şi contribuie la întocmirea raportului anual cu privire la aceste aspecte;
- asigurarea organizării şi desfăşurării şedinţelor comisiilor sau comitetelor constituite în cadrul instituţiei prefectului potrivit legii;
COMPARTIMENTUL MONITORIZAREA SERVICIILOR PUBLICE DECONCENTRATE
- participă alături de reprezentanţi ai serviciilor publice deconcentrate la acţiuni de verificare, potrivit competenţelor, a modului de aplicare şi respectare a actelor normative la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul unor comisii mixte constituite prin ordin al prefectului
- asigură asistenţă de specialitate experţilor locali pentru romi, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale, pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute în Planul general de măsuri pentru aplicarea Strategiei de îmbunătăţire a situaţiei romilor;
- asigura transmiterea ordinelor prefectului, având ca obiect stabilirea de măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate, către conducătorul instituţiei ierarhic superioare serviciului public deconcentrat;
- asigura, potrivit legii, transmiterea către serviciile publice deconcentrate a actelor cu caracter normativ emise de ministere şi de celelalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului;
- solicită şi păstrează evidenţa tuturor informărilor şi rapoartelor întocmite de serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi centrale organizate în judeţ repartizate şi efectuează sinteze ale acestora
- participă la convocarea şedinţelor comisiilor sau comitetelor constituite în cadrul instituţiei prefectului
- realizează, cu sprijinul serviciilor publice deconcentrate şi a autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene, culegerea informaţiilor necesare întocmirii următoarelor lucrări:
- planul anual de acţiuni pentru realizarea în judeţ a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare;
- raportul anual privind starea economico-socială a judeţului;
- planul anual de acţiuni pentru realizarea în judeţ a politicilor naţionale, a politicilor de integrare europeană şi intensificare a relaţiilor externe
- informări privind evoluţia şi desfăşurarea evenimentelor în caz de dezastru, precum şi măsurile întreprinse de autorităţile administraţiei publice locale în acest domeniu.
- informări periodice cu privire la situaţia şi evoluţia stării generale economice, sociale, culturale, precum şi cu privire la stadiul realizării obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare, în judeţ;
- cercetează şi rezolvă reclamaţiile şi sesizările cetăţenilor repartizate compartimentului;

Print 

